Normalitatea in cazul meu se confunda usor cu graba, care nu strica treaba dupa ce capeti ceva experienta cu ea. Astfel, in valtoarea diminetii de vineri, am pornit spre tabara de splitboard de la cabana Sambata, cel putin cu gandul.
Dupa cateva escale necesare la ora de varf prin capitala in focuri de 27 grade, in care m-am perindat cu bagajele atarnande prin metrouri, am ajuns si la birou; din fericire, nimeni nu a ginit lopata din kitul de avalansa. Ulterior, mi-am recuperat echipamentul de iarna, iar inainte sa ajung la gara am tinut mortis sa fac rost de o lectura usoara pentru drum. M-am ales cu nu mai putin de 3 carti vechi de la o taraba, fiindca i-am amintit vanzatorului simpatic de tineretea lui in munti. Cert este ca in trenul de ora 21.00 le aveam pe toate, mai putin legaturile de splitboard pe care le-am montat a doua zi, indeletnicind un adevarat mestesug pe buturuga.
Ziua propriu-zisa ‘de dat’ a inceput undeva inainte de 6 dimineata, in Brasov, cu cateva cunostinte noi, niste baieti pasionati, cu zambetul pe buze, pregatiti pentru aventura. Nimic nu prevestea o zi la zapada, in afara de varfurile mijite la mare departare, dar sigur se anunta un inceput de primavara minunat.
Din drumul forestier am pornit vitejeste pe poteca spre cabana, aici referindu-ma integral la cantitatile de echipament pe metrul patrat…de spate. Cei care ajunsesera de vineri erau pregatiti sa cucereasca inaltimi. Peisajul era unul de poveste, cu brebenei relaxati in lumina soarelui.
Pana la baza muntilor am mers linistit cu echipamentul in spate. Am format doua echipe: prima, formata predominant din schiori si doi splitboarderi, a urmat cursul vaii, o abordare ceva mai abrupta. Eu, impreuna cu 5 baieti hotarati am urcat pe traseul de vara fara probleme, avand un echilibru de invidiat pe focile late ale spliturilor, cu cateva ruperi de ritm spre varf, unde zapada formase ceva scoici inghetate.
Momentul Kodak din Varful La Cheia Bandei (2398m) a durat destul de putin avand in vedere vantul. Aici s-au regrupat cele doua echipe entuziaste, apoi a urmat recompunerea splitboardurilor. Am coborat pe rand si am incercat din rasputeri sa lasam alte urme fata de cei dinaintea noastra, trasand diagonale neregulate pe toata fata muntelui. Asta s-a datorat in mare si faptului ca zapada avea o consistenta diferita pe masura ce inaintam, de la suprafata inghetata, la zapada adanca, pana la cea umezita de caldura. Am facut fata chiar si vegetatiei de pe ultima bucata si a altor obstacole neprevazute, datorita carora am inventat tot felul de miscari de flexibilitate.
La intoarcere, un amurg violet, luminos, deloc bacovian. Dupa o zi cu numeroase anotimpuri, ne-am retras la gura sobei la o bere, o vorba, o chitara si un MBS. Am cedat rapid si am dormit profund. Doar cativa s-au mai incumetat si a doua zi, oarecum si din lipsa de timp.
Am plecat din tura mai mult decat entuziasmati, mai usori si mai senini. Am mai trecut o granita, cu granita-n ranita. Cu ochii larg deschisi, am invatat sa traiesc la minut, din nou si din plin.