Jurnale / Trip Reports

@ 23.12.2015. Parang, Șodi

Ziua de 23 Decembrie 2015 pentru unii o zi obisnuita, pentru altii prima zi de iarna dupa vechiul calendar, iar pentru altii prilej de aventura. Aceasta este prima zi dupa solstitiul de iarna si ziua care a urmat dupa cea mai lunga noapte din an. Desi conditiile zapezii sunt mult sub asteptarea tuturor, acest lucru nu a reprezentat o piedica in a-mi satisface curiozitatea de a vedea ce se intampla “further” si nici pofta de putina aventura. Dupa 2 zile de vant puternic, care a raschetat si mai tare abia existentul strat de zapada, aflat in Statiunea Parang am ales sa plec intr-o tura solitara, cu scopul de a da scocul Carjei. Dupa vreo 2 ore ma aflam la Refugiul Carja, unde planul s-a schimbat, deoarece un anume horn din Caldarea Mijei aflat undeva in Fereastra Zimtata mi-a facut cu ochiul. Fereastra Zimtata se afla in zona dintre Caldarea Carjei si Caldarea Mijei. Coborand de la Refugiul Carja in caldare, zapada nu a fost cea mai prietenoasa, deoarece aceasta caldare nordica este destul de umbrita in aceasta perioada. Astfel in mintea mea hornul deja devenise destul de neprietenos. Din caldare am urcat spre Fereastra Zimtata unde am constatat ca zapada se inmuiase, deoarece cateva raze de soare au patruns in aceasta zona, insa hornul in sine este prea ferit ca sa primeasca putin soare. Ajuns la gura hornului constat ca zapada este putin moale, imi pun placa si ma grabesc sa ajung jos ca sa nu ma prinda noaptea. Dupa cateva viraje compozitia zapezii se schimba devenind tot mai inghetata cu cat avansam, fapt ce nu ma lasa sa fiu in largul meu, aceasta pe langa “rechinii” ce mai ieseau prin mijlocul culoarului. Dupa maxim 1 minut sunt din nou in caldarea de unde urcasem, fericit ca am avut sansa sa ma dau pe acest horn pentru a doua oara, dar si pentru ca sunt safe. In concluzie, desi nu exista prea multa zapada, inca este loc de cateva linii pentru cei ce nu se dau in laturi sa depuna mai mult efort.

@Aprilie 01-03.2016. Split Camp Cabana Sambata

Normalitatea in cazul meu se confunda usor cu graba, care nu strica treaba dupa ce capeti ceva experienta cu ea. Astfel, in valtoarea diminetii de vineri, am pornit spre tabara de splitboard de la cabana Sambata, cel putin cu gandul.
Dupa cateva escale necesare la ora de varf prin capitala in focuri de 27 grade, in care m-am perindat cu bagajele atarnande prin metrouri, am ajuns si la birou; din fericire, nimeni nu a ginit lopata din kitul de avalansa. Ulterior, mi-am recuperat echipamentul de iarna, iar inainte sa ajung la gara am tinut mortis sa fac rost de o lectura usoara pentru drum. M-am ales cu nu mai putin de 3 carti vechi de la o taraba, fiindca i-am amintit vanzatorului simpatic de tineretea lui in munti. Cert este ca in trenul de ora 21.00 le aveam pe toate, mai putin legaturile de splitboard pe care le-am montat a doua zi, indeletnicind un adevarat mestesug pe buturuga.
Ziua propriu-zisa ‘de dat’ a inceput undeva inainte de 6 dimineata, in Brasov, cu cateva cunostinte noi, niste baieti pasionati, cu zambetul pe buze, pregatiti pentru aventura. Nimic nu prevestea o zi la zapada, in afara de varfurile mijite la mare departare, dar sigur se anunta un inceput de primavara minunat.
Din drumul forestier am pornit vitejeste pe poteca spre cabana, aici referindu-ma integral la cantitatile de echipament pe metrul patrat…de spate. Cei care ajunsesera de vineri erau pregatiti sa cucereasca inaltimi. Peisajul era unul de poveste, cu brebenei relaxati in lumina soarelui.
Pana la baza muntilor am mers linistit cu echipamentul in spate. Am format doua echipe: prima, formata predominant din schiori si doi splitboarderi, a urmat cursul vaii, o abordare ceva mai abrupta. Eu, impreuna cu 5 baieti hotarati am urcat pe traseul de vara fara probleme, avand un echilibru de invidiat pe focile late ale spliturilor, cu cateva ruperi de ritm spre varf, unde zapada formase ceva scoici inghetate.
Momentul Kodak din Varful La Cheia Bandei (2398m) a durat destul de putin avand in vedere vantul. Aici s-au regrupat cele doua echipe entuziaste, apoi a urmat recompunerea splitboardurilor. Am coborat pe rand si am incercat din rasputeri sa lasam alte urme fata de cei dinaintea noastra, trasand diagonale neregulate pe toata fata muntelui. Asta s-a datorat in mare si faptului ca zapada avea o consistenta diferita pe masura ce inaintam, de la suprafata inghetata, la zapada adanca, pana la cea umezita de caldura. Am facut fata chiar si vegetatiei de pe ultima bucata si a altor obstacole neprevazute, datorita carora am inventat tot felul de miscari de flexibilitate.
La intoarcere, un amurg violet, luminos, deloc bacovian. Dupa o zi cu numeroase anotimpuri, ne-am retras la gura sobei la o bere, o vorba, o chitara si un MBS. Am cedat rapid si am dormit profund. Doar cativa s-au mai incumetat si a doua zi, oarecum si din lipsa de timp.
Am plecat din tura mai mult decat entuziasmati, mai usori si mai senini. Am mai trecut o granita, cu granita-n ranita. Cu ochii larg deschisi, am invatat sa traiesc la minut, din nou si din plin.

@15.01.2016. Prima zi de powder, Arieseni

La distanta de fix un an de la prima tura in aceasta zona, ne regasim in peisajul Apusenilor, mai exact in zona Arieseni.
Desi dupa indicativele meteorologilor, vremea nu ar fi trebuit sa fie prea prietenoasa, noi ne-am trezit cu o “mare de nori”ce statea la poalele muntilor si cu un soare prietenos. Mai surprinsi am fost insa de stratul de zapada, care avea undeva la 40cm de “fresh pow” si de peisajul copacilor bine imbracati in alb.
Asadar am pornit pe versantul nordic din zona Partiei Vartop spre creasta ce duce la Varful Cucurbata Mare, versant care are o vegetatie destul de rara si o inclinatie foarte buna. Din creasta am dat cateva ture pe acest versant, simtindu-ne foarte fericiti de virajele in primul “powder” adevarat din acest sezon.
Cea de-a doua zi ne-a surprins insa cu vreme mai putin prietenoasa. Ajunsi in creasta vantul batea destul de puternic iar vizibilitatea era destul de scazuta, insa acest lucru nu ne-a oprit sa dam cateva ture pe partea sud-estica a acestei creste, intr-o zona cu vegetatie dispersata, panta mai abrupta si cu un strat la fel de decent ca si cel din ziua precedenta.
Din nefericire weekendul a fost prea scurt, lasand in urma multe linii de dat.


Scroll to top