Jurnale

@ Mai 08.2016.  Sodi la platane, direct de pe maidane – mai in gluma mai in serios Sodi s-a apucat de splitboard side vorbe mari
 
  
 
 

Luna lui Mai, perioadă în care iarna nu ne părăsește, cel putin nu la altitudine. Dupa aproximativ o saptamană de ninsori în zonele de peste 2000m, stratul de zăpadă s-a revitalizat putin, asta după ce scazuse drastic, comparativ cu anii precedenti. Astfel, ziua de 8 mai mă gasește în zona Bâlea Lac, acestă Mecca a freerideului românesc, loc unde multi pionieri ai acestei divizii s-au format și și-au pierdut iernile. Tot  aici am și eu ocazia de a pune pentru prima dată piciorul pe un splitboard.

Multa vreme am fost sceptic in privinta splitboardului, dar dupa atâtea ierni petrecute pe jos, picioarele incearcă să se mai opună uneori. După mai multe zile petrecute printre cei ce fac touring, atât pe skiuri cat și pe splitboarduri, m-am convins că sunt indeajuns de multe avantaje încât să-mi procur un splitboard. Deși s-ar putea spune că nu e cel mai bun moment al sezonului, totuși a fost, asta datorită noului strat de zăpadă care ne-a luat prin surprindere.

Împreună cu Marius B., Marius S. și Cosmin am început ziua cu o Pisica, unde zăpada a fost destul de bună. A urmat apoi o tură pe Valea Doamnei, precedată de o linie printr-un culoar din zona Laița. Întorși la cabana Paltinu, berea de la finalul zilei a fost nelipsită.

Deși vremea și-a facut de cap, cred că toată lumea a fost mulțumită la finalul zilei, având in vedere situația din săptămanile ce au trecut.

 

@ Aprilie 01-03.2016.   Split Camp Cabana Sambata  – Maria;
  
 
 
Normalitatea in cazul meu se confunda usor cu graba, care nu strica treaba dupa ce capeti ceva experienta cu ea. Astfel, in valtoarea diminetii de vineri, am pornit spre tabara de splitboard de la cabana Sambata, cel putin cu gandul.
Dupa cateva escale necesare la ora de varf prin capitala in focuri de 27 grade, in care m-am perindat cu bagajele atarnande prin metrouri, am ajuns si la birou; din fericire, nimeni nu a ginit lopata din kitul de avalansa. Ulterior, mi-am recuperat echipamentul de iarna, iar inainte sa ajung la gara am tinut mortis sa fac rost de o lectura usoara pentru drum. M-am ales cu nu mai putin de 3 carti vechi de la o taraba, fiindca i-am amintit vanzatorului simpatic de tineretea lui in munti. Cert este ca in trenul de ora 21.00 le aveam pe toate, mai putin legaturile de splitboard pe care le-am montat a doua zi, indeletnicind un adevarat mestesug pe buturuga.
Ziua propriu-zisa ‘de dat’ a inceput undeva inainte de 6 dimineata, in Brasov, cu cateva cunostinte noi, niste baieti pasionati, cu zambetul pe buze, pregatiti pentru aventura. Nimic nu prevestea o zi la zapada, in afara de varfurile mijite la mare departare, dar sigur se anunta un inceput de primavara minunat.
Din drumul forestier am pornit vitejeste pe poteca spre cabana, aici referindu-ma integral la cantitatile de echipament pe metrul patrat…de spate. Cei care ajunsesera de vineri erau pregatiti sa cucereasca inaltimi. Peisajul era unul de poveste, cu brebenei relaxati in lumina soarelui.
Pana la baza muntilor am mers linistit cu echipamentul in spate. Am format doua echipe: prima, formata predominant din schiori si doi splitboarderi, a urmat cursul vaii, o abordare ceva mai abrupta. Eu, impreuna cu 5 baieti hotarati am urcat pe traseul de vara fara probleme, avand un echilibru de invidiat pe focile late ale spliturilor, cu cateva ruperi de ritm spre varf, unde zapada formase ceva scoici inghetate.
Momentul Kodak din Varful La Cheia Bandei (2398m) a durat destul de putin avand in vedere vantul. Aici s-au regrupat cele doua echipe entuziaste, apoi a urmat recompunerea splitboardurilor. Am coborat pe rand si am incercat din rasputeri sa lasam alte urme fata de cei dinaintea noastra, trasand diagonale neregulate pe toata fata muntelui. Asta s-a datorat in mare si faptului ca zapada avea o consistenta diferita pe masura ce inaintam, de la suprafata inghetata, la zapada adanca, pana la cea umezita de caldura. Am facut fata chiar si vegetatiei de pe ultima bucata si a altor obstacole neprevazute, datorita carora am inventat tot felul de miscari de flexibilitate.
La intoarcere, un amurg violet, luminos, deloc bacovian. Dupa o zi cu numeroase anotimpuri, ne-am retras la gura sobei la o bere, o vorba, o chitara si un MBS. Am cedat rapid si am dormit profund. Doar cativa s-au mai incumetat si a doua zi, oarecum si din lipsa de timp.
Am plecat din tura mai mult decat entuziasmati, mai usori si mai senini. Am mai trecut o granita, cu granita-n ranita. Cu ochii larg deschisi, am invatat sa traiesc la minut, din nou si din plin.
 

@ February.2016.   Splitboarding tour in Carpathians, Romania – By Iulian Cozma;
 
  
 
 
They were splitboarding in Romania last January. And they return because they enjoyed! This year weather was much better than last year, but the poor winter conditions across all Europe, was presented here too.Anyway, we take the best out of this snow conditions, and we enjoy nice weather tours in Bucegi mountains.
Then we moved in the forest around Brasov city, for a walk in spring weather conditions around the forest of Brasov.
As Sander and Ela said, we are so fortunate to live in Brasov, because you can start hiking or biking directly from the city center.
 
www.mountainguide.ro
 

@14.02.2016. Ciucas, Culmea Bratocea, Sabina
 
  
 
 
In Ciucas, anul acesta primavara s-a instalat mai repede decat ne asteptam. Dupa ce am vazut o multitudine de poze cu powder infinit de la diversi pasionati ai skiului de tura si ai splitboard-ului, visam la acea pudra perfecta pe valcele linistite in Ciucas.
Cum prognoza meteo anunta o sambata cu ninsori (ce pana la urma nu s-au aratat) si o duminica insorita, am hotarat sa mergem duminica pe Culmea Bratocea, pe un traseu accesibil, dar cu posibilitatea de a cobori cateva dintre acele valcele de vis. Si cum pentru mine setup-ul perfect de split inca se lasa asteptat, mi-am luat skiurile, urmand sa vedem “care pe care” intr-o echipa mixta de ski/split.
Din Pasul Bratocea pornind spre culme, trecand pe langa stana, apoi releu, zapada intarzie sa apara. Ce-i drept, am avut posibilitatea sa punem focile putin mai sus de stana mergand pe stratul de zapada ce s-a adunat datorita adanciturii potecii, dar deja ma gandeam ca zapada de focareala nu ne va ajunge si pentru dat la vale.
Culmea Bratocea ofera peisaje superbe oricum ar fi, indiferent de conditiile zapezii, si cum am avut parte de o zi cu soare, ne-am bucurat de peisaj – de Coltii Bratocei, de structurile falice specifice Ciucasului din zona Varfurilor Bratotea de Jos si Bratocea, de culmea linistita care te lasa sa inaintezi linistit si sa visezi.
Ajunsi in zona varfului Bratocea, am ocolit prin sud tancurile ascutite si ajunsi pe fata nord-estica, am parasit poteca marcata si am urcat intr-o sa, de unde ni s-a deschis un valcel nordic, ce parca ne astepta, plin de zapada neatinsa. Vantul batea destul de puternic din nord, asa ca ne-am echipat rapid si i-am dat la vale. Aici mi-as fi dorit sa am si eu un snowboard ☺… Dar trebuie sa recunosc ca in rest m-am bucurat de tranzitiile rapide.
Dupa ce am coborat nu foarte mult, pana undeva la limita padurii, am decis sa urcam inapoi, sperand sa mai prindem o coborare pe unul din valcelele sudice, caci ni s-a parut ca au o deschidere mai mare, iar pe la apusul soarelui zapada deja incepe sa se intareasca, avand suficienta stabilitate pentru a ne permite sa ne dam fara probleme pe ea. Am decis sa facem si putina orientare si am urcat inapoi pe partea cealalta a tancurilor, pe V-SV, caci vroiam sa exploram terenul si eventual sa descoperim alte valcele a caror zapada cere a fi dezordonata ☺. Am gasit un peisaj de vis, neatins, ce ne-a dat ocazia sa experimentam si zapada multa si moale, ce te lasa sa te afunzi, arbusti supraincarcati cu zapada grea, si omniprezentele tanturi ascutite ale Ciucasului. Ajunsi inapoi in culme, am mai coborat putin pe versant sudic, de pe un tanc pana putin mai jos de curba de nivel ce definea poteca marcata, dupa care am decis ca nu prea mai e timp pentru o coborare mai serioasa, si urcare inapoi (avand in vedere ca am pornit tarziu traseu).
Drumul de intoarcere a fost unul plin de tranzitii, caci zapada era intrerupta, iar drumul tot alterna urcare/coborare. Aici m-am bucurat de skiuri, iar Mihai pe split a avut oportunitatea sa faca si ceva sport in tura asta.
Pana la urma ne-am putut bucura de o tura faina, chiar daca semnele primaverii au venit mult prea devreme. Mai jos o selectie de poze si track-ul GPS.
 

@15.01.2016. Prima zi de powder, Arieseni
 
  1
 
 
La distanta de fix un an de la prima tura in aceasta zona, ne regasim in peisajul Apusenilor, mai exact in zona Arieseni.
Desi dupa indicativele meteorologilor, vremea nu ar fi trebuit sa fie prea prietenoasa, noi ne-am trezit cu o “mare de nori”ce statea la poalele muntilor si cu un soare prietenos. Mai surprinsi am fost insa de stratul de zapada, care avea undeva la 40cm de “fresh pow” si de peisajul copacilor bine imbracati in alb.
Asadar am pornit pe versantul nordic din zona Partiei Vartop spre creasta ce duce la Varful Cucurbata Mare, versant care are o vegetatie destul de rara si o inclinatie foarte buna. Din creasta am dat cateva ture pe acest versant, simtindu-ne foarte fericiti de virajele in primul “powder” adevarat din acest sezon.
Cea de-a doua zi ne-a surprins insa cu vreme mai putin prietenoasa. Ajunsi in creasta vantul batea destul de puternic iar vizibilitatea era destul de scazuta, insa acest lucru nu ne-a oprit sa dam cateva ture pe partea sud-estica a acestei creste, intr-o zona cu vegetatie dispersata, panta mai abrupta si cu un strat la fel de decent ca si cel din ziua precedenta.
Din nefericire weekendul a fost prea scurt, lasand in urma multe linii de dat.
 


@ 23.12.2015.  Parang, Șodi
 
  
s1
 
Ziua de 23 Decembrie 2015 pentru unii o zi obisnuita, pentru altii prima zi de iarna dupa vechiul calendar, iar pentru altii prilej de aventura. Aceasta este prima zi dupa solstitiul de iarna si ziua care a urmat dupa cea mai lunga noapte din an.
Desi conditiile zapezii sunt mult sub asteptarea tuturor, acest lucru nu a reprezentat o piedica in a-mi satisface curiozitatea de a vedea ce se intampla “further” si nici pofta de putina aventura.
Dupa 2 zile de vant puternic, care a raschetat si mai tare abia existentul strat de zapada, aflat in Statiunea Parang am ales sa plec intr-o tura solitara, cu scopul de a da scocul Carjei. Dupa vreo 2 ore ma aflam la Refugiul Carja, unde planul s-a schimbat, deoarece un anume horn din Caldarea Mijei aflat undeva in Fereastra Zimtata mi-a facut cu ochiul. Fereastra Zimtata se afla in zona dintre Caldarea Carjei si Caldarea Mijei.
Coborand de la Refugiul Carja in caldare, zapada nu a fost cea mai prietenoasa, deoarece aceasta caldare nordica este destul de umbrita in aceasta perioada. Astfel in mintea mea hornul deja devenise destul de neprietenos. Din caldare am urcat spre Fereastra Zimtata unde am constatat ca zapada se inmuiase, deoarece cateva raze de soare au patruns in aceasta zona, insa hornul in sine este prea ferit ca sa primeasca putin soare.
Ajuns la gura hornului constat ca zapada este putin moale, imi pun placa si ma grabesc sa ajung jos ca sa nu ma prinda noaptea. Dupa cateva viraje compozitia zapezii se schimba devenind tot mai inghetata cu cat avansam, fapt ce nu ma lasa sa fiu in largul meu, aceasta pe langa “rechinii” ce mai ieseau prin mijlocul culoarului. Dupa maxim 1 minut sunt din nou in caldarea de unde urcasem, fericit ca am avut sansa sa ma dau pe acest horn pentru a doua oara, dar si pentru ca sunt safe.
In concluzie, desi nu exista prea multa zapada, inca este loc de cateva linii pentru cei ce nu se dau in laturi sa depuna mai mult efort.
 


@ 05.12.2015.  Prima iesire pe splitboard, sezonul 2015-2016
 
  
IMG_20151205_140335
 
Clasica tura, dar nu si perioada aleasa. Primele ture la Balea, cel putin anul trecut le-am inceput mult dupa decembrie. Ajunul de Sfantul Nicolae ne-a gasit pe Paltinu pana pe Iezer si Varful Capra. Teama creata pe retelele de socializare nu are nimic de-a face cu realitatea de la fata locului. Zapada era suficient de sigura si suficient de multa. Placuti surprinsi am fost cand am vazut ca nici macar crusta sau frigul nu exagereaza cu prezenta. Asa ca fiecare coborare a intrat din plin. Ski racer-ii fiind in cantonament, ne-au lasat suficiente urme de clapari, asa ca nici aici nu ne-am rupt cu efortul. Efortul s-a simtit abia la sfarsit de zi dupa aproximativ 1000 m diferenta de nivel. Pana si valea Balei era schiabila pana la primul pilon, repet este decembrie. (decembrie pare sa iasa incet incet din calendarul schiabil). Numai cuvinte de lauda pentru ziua de sambata. Cu ceva exceptie, este prea scurta. Pana in 21 decembrie o sa tot scada cu 4 minute pe zi (asta ca tot ma intreba cineva cu cat scade).
Mai jos un set de poze care vor sustine cele de mai sus dar si trak-ul traseului pe GPS
 


@ 24-26.03.2015.  www.mountainguide.ro – Splitboard trip in Romania, Bucegi mountains, South East of Transylvania. By Iulian Cozma
 
During a winter tour, weather can bring you to heaven or not! Something like this was happening during our splitboard trip in Bucegi mountains, at the end of February, when weather was not as good as we expected!
We did our best, we climbed Tataru peak in one of the days when was worth to go out, but the most beautiful day was the last one, when we get 30 cm of fresh snow, and we enjoyed our way back to Sinaia!   
 photo cover1_zpsyhhmcbls.jpg  photo cover 2_zpsor2dr8t5.jpg  photo cover4_zpsnuag9dpf.jpg  photo cover 3_zpstlzju5vv.jpg


@ 24-26.03.2015. Cabana Valea Sambetei, splitboard session.
 
  photo 1_zpsiayju0ow.jpg

Daca majoritatea jurnalelor le incep cu “ce mai soare, ce mai zapada si ce mai vreme”, de data aceasta schimbam putin registrul. Au fost 3 zile complete, cu zapada de toate felurile. Poate se trage de la oamenii cu care am fost: 4 polonezi: Wojciech Surdy, Pawel Pasternak, Anjay Janish, Шштзк Шојтзкsi un cuplu din Austria: Martin Vøgl respectiv Anna. Desi suna laudaros ambele grupui m-au contactat dupa ce au vazut filmuletul de la Balea, facut in luna februarie. Oamenii doreau sa vada Muntii Fagaras. Asa ca am hotarat sa ne dam cu totii intalnire la Cabana Valea Sambetei.Unii mai repede, altii mai tarziu, pe 24.03.2015 ne-am vazut cu totii sus la 1400 m cu multa pofta de dat. Noi eram deja 4 oameni Cristi cu schiurile si Monica, Timi si eu pe splitboarduri. Restul tot cu splitboardurile cu exceptia lui Wojtek si Janish care au fost pe snowboarduri. Altfel spus am facut grup mare, toti pe aceeasi lungime de unda.

 photo 2_zpspgpmsgza.jpg

In prima zi am inceput sa ne dam relativ tarziu pentru ca noi, cei din urma, am ajuns la cabana la ora 14:00. Traseul a fost usor, cu urcare spre Cheia Bandii. Zapada era o pudra usor indesata, divina pentru snowboard. Soarele si el prezent, ne-a insotit pana pe-nserat. Conditiile la cabana sunt foarte decente, mancarea la fel. Spre uimirea noastra erau toalete in cabana. Seara se lasa relativ repede din multe puncte de vedere. Un cer senin plin de stele a incheiat ziua in stil mare. photo 3_zpsysguppca.jpg

Asa ca ne si vedem treziti ziua urmatoare cu ganduri mari. Pornim cu totii spre Fereastra Mare. In seara din umra ni se alatura Cipri si Teo, si ei pe schiuri. Asa ca grupul se mareste. Zapada se schimba fata de ziua precedenta, din cauza vantului care a batut continuu si inca o facea. Daca in toata caldarea vantul ne-a “mustrat” constant, sus in creasta am stat linistiti, am reusit sa ne intelegem fara sa “ridicam tonul” unul la altul. Fara sa riscam, pe rand am inceput sa coboram din creasta. Zapada nu era tocmai virgina, cu o zi in urma au trecut pe acolo polonezii. Dupa o coborare lunga (bravo noua), punem focile si o luam iar la deal. Vremea de data aceasta incepe sa se inchida. Asa ca pe lumina difuza facem si ultima coborare, usor sleiti de putere. Se lasa iar o noapte ce trece repede din multe puncte de vedere. photo 4_zpsrtiufrmk.jpg Cu vantul care a batut toata seara nu ne asteptam sa ne trezim iar intr-o zi cu Soare si atat de cald. De-a dreptul cald. Cum zona este foarte abrupta, avalansele au si inceput sa cada. Vorba lui Timi: malaxoare. Erau avalanse de zapada grea, torente de-a dreptul. Nici un zeu nu te mai scotea de acolo. Pornim spre Cheia Bandii. Fara prea multe vorbe ajungem sus. Facem un profil (inutil evident ca mai jos cu 200 m zapada se schimba total). Cum avalansele continuau sa curga am cugetat nitel si cu totii ne-am facut bagajele si am plecat acasa. Unii in Polonia, altii in Sibiu si cei din urma la Brasov. Am zis sa nu ne fortam nota, sa nu exageram. Ne-am dat aproape suficient, nu era cazul sa mai stam.

Trebuie sa mentionez despre Wojciech cel cu splitboardul home made. Ce tu Karakoram, Spark sau Voile? Wojciech noua interfata la doar 20 Euro. Omul era atat de dornic sa se dea incat dupa ce l-a si rupt, a reusit sa-l lipeasca si sa urce cu el in spate numai sa mai dea o tura, doua. Polonez adevarat. Ii placea Bucovina, mamaliga si nu manca nimic ce continea zahar. Nu din motivele la care te asteptai. “De ce sa mananc ceva ce contine zahar cand am bere sa beau?”, zice el. Si nu are dreptate?

 photo 5_zpsratb4rzc.jpg

 

 


@ 09.03.2015. Piatra Mare, text scris de Müntz Anja.
 
 

In sfarsit un jurnal de călători photo 2_zps4u04vf2b.jpge care nu începe cu: Ne-am trezit cu noaptea in cap…
Pe la 9:30 cu Soarele sus pe cer ne regrupăm in fata blocului. Unii veseli ca au dormit in sfârșit, altii mai tristi (vorbind franceza) ca ” mama lor de legături, nu se potrivesc cu bocancul “. photo 3_zps5r2ti8xi.jpg
Ne porinm spre Dâmbul Morii, punem focile din fata masinii si ne pornim la deal. Cursa cu obstacole cere multa concentratie: Râuri de traversat fără sa se ude foca (desi cam trăgea foca la apa) , copaci cazuti de trecut si alte portiuni cu pământ si pietre…toate pentru ca lenea-i mare sa ne dam schiurile jos.
Mai sus spre cabana zapada era ca in povesti, doar temperaturile ridicate si soarele care te orbea iti aduceau aminte ca e primavara.
La cabană câinele urs polar ne intampina cu par la pachet.
Ca deobicei masa se incepe treptat: jumatate de sandvich, doar 3 biscuiti, un ceai….si evolueaza la: 2 sandvicuri, 2 pachete de biscuiti , inca 2 ceaiuri.
Cu burtile pline pornim la deal. Sus in platou avem parte de o lectie de geografie life: Carpatii Orientali cu Baiului, Ciucas , Carpatii Meridionali cu Bucegi, Fagaras,Iezer, Piatra Craiului si chiar si Dunarea (pt. cei fara probleme cu vederea la distanta) se puteau distinge in zare.

Facem  photo 4_zpscap9vmbr.jpgprima la stanga si ne apropiem de Valcelul Mult Dorit sau (Valea Sarata).

Ne tragem pieile jos si ne tragem si in poza. photo 1_zpsfrclvzlq.jpg
Se da startul la vale. Unii din noi care fusesera acolo acum 2 zile erau cam dezamagiti de intrare unde se facuse placa din cauza soarelui, dar dupa nici 4 m, fiecare muschi din corp zambea de fericirea powderului.
Urcarea inapoi in poteca a fost cam anevoiasa. Panta abrupta si foca care de mult si-a facut lipeala cu zapada nu cooperau asa ca ne-am dat schiurile jos si am urcat la pas.
Pe drum in sus intre coltii pisicii am ochit un damb care ar merge de un drop. zicea freestyleru din noi dar si asa urma sa coboram prin Valcelul Dracului…cre photo 6_zpsuqj87tqt.jpgdeam noi.
Sus in platou au urmat ceva traversee cu mici stropi de sudoare rece (de frica) si dupa 10 viraje pe valcel, am zis sa-l dam dracului, si am urcat din nou sus urmand sa coboram totusi prin padure. Placa de vant ce se formasera in ultimele zile ne-a sfatuit sa facem cale-ntoarsa.

Asa ca am putut onora dropul pisicii. Unii mai timizi, l-au dat asa mai pe margine, altii mai hotarati direct in copac si aia buni, ca la carte, yeah!
 photo 7_zpslsumdn2x.jpgCoborarea prin padure a fost la acelasi nivel inalt de placere ca si cea de pe valcelul Mult Dorit. Zapada la fel de pudrata.
Am iesit jos in poteca de duce la Canionul 7 scari si dupa 1 ora juma de mers, respectiv ski font pentru altii, am ajuns la masina.

 

 

 


@ 11-13.02.2015. Cabana Suru, Fagaras
 
 

 photo 6_zpsausvi2mg.jpg

La ce te poti astepta dupa 3 zile de atentionari meteorologice cu ninsori abundente? Evident la multa, multa zapada. Asa ca subsemnatul, Luca, Tibi, Tedi si Serban am pornit spre Cabana Suru.
Ca mai toate vaile din Fagaras, drumul pana la cabana a fost lung. Fara urme batute, cu zapada mare ne-a luat ceva sa ajungem. Cerul sticla s-a mentinut asa pana seara cand am ajuns. Cabana primitoare, am incalzit-o si ne-am pus pe mancat si odihnit pana ziua urmatoare. Planuiam (mai exact Luca planuia) sa ajungem pe varful Suru.
Dimineata o palca subtire ne nori acoperea cerul. Ne-am pregatit oricum, si am plecat spre platou. Drumul foarte slab semnalizat, asa ca am balaurit prin padure pana sa-l gasim. Probabil si din cauza zapezii care acoperea indicatoarele. photo IMG-20150215-WA000_zpsmk1favgs.jpg
Iesirea spre platou si-a facut toti banii. O fata Nordica pe care Soarele nu o pisca, ne-a setat zambetul pe buze intreaga zi. La urcare cu schiurile cat lopetile ne afundam pana la genunchi: powder in adevaratul sens al cuvantului. Facem o prima coborare pe panta abrupta, ne-am inceput dimineata in forta.
Punem focile si o luam de la capat. Iesirea in creasta principal se face pe Muchia Moasei. Palca de nori a disparut, asa ca Soarele ne ardea fetele in voia lui. Nici apa nu aveam, iar Muchia Moasei nu parea o joaca. Se formase o cornisa, iar zapada alterna de la foarte afanata la foarte inghetata. Am fost nevoiti sa punem splitul pe rucsac, nu de putine ori. Iar pentru cei care inca nu si-au gasit set-up-ul ii sfatuiesc sa incerce boots Fitwell. Pentru zone scurte in care pusul coltarilor este de prisos, sunt de mare incredere. photo 5_zps4yhae0au.jpg
Oricum, dupa aproximativ o ora si jumatate iesim in creasta principal. Pana aici am ramas doar eu cu Luca. Spre bucuria noastra din spate vine Tedi care este asaltat cu intrebarea daca mai are apa. Evident toti 3 eram insetati si fara pic de apa. Ne-am mobilizat si am portnit tustrei spre varf. De aici drumul este o nimica toata. Pana in ziua aia nu credeam ca poate exista zapada proaspata cu soare excesiv si fara vant. Varful a fost superb, totul senin, aproape cald. photo 2_zpsx0sk3kme.jpg
Coborarea a fost pe meritul efortului. Din varf, am dat-o pe un picior ce cobora intr-o vale paralela cu Piciorul Surului. “Ca in filme”, cu zapada ce-ti venea in fata, nori de fum, ce sa mai. Cum nu stiam unde ne scoate coborarea, am dat-o la ghici. Si ghici unde?, intr-o vale adanca marginita stanga si dreapta de fete abrupte. Aproximativ stiam unde-i cabana asa ca dai si urca pe un abrupt de atingeam cu barba zapada. Bat urme pe noapte si ajungem sus. De acolo se vede cabana, de unde Serban si Tibi ne fluiera si semnalizeaza cu frontalele. Facem aceasi prima coborare matinala, dar de data aceasta pe frontale. Senzatia e aceasi, fundalul difera. Excelent!
Ziua urmatoare trebuia sa plecam, nu inainte de a mai face doua coborari langa cabana. Drumul la vale spre masini s-a dovedit si mai greu ca la urcare. Panta insuficienta sa cobori pe placa, asa ca da-i pe split cat se poate, apoi cu el in spate. Cum toate au un prêt, la sfarsit s-a meritat. Suru, un loc accesibil, primitor pentru oricine si foarte safe din punct de vedere al avalanselor.

 photo 1_zpsvutcvzu7.jpg photo 3_zpstrenq6wx.jpg photo 4_zpsilsz6bxl.jpg photo 8_zpschzvi6lw.jpg

 

 

 

 

 


@ 07.02.2015. prima tura pe splitboard, Catalin Burnea, Muntii Ciucas
 
 

unnamed (1)

In iarna lui 2014 cred ca am cochetat ptr. prima data cu ideea de ski/snowboard backcountry . Nu stiam inca de splitboard, doar de schiuri de tura. Am pus ceva intrebari unei persoane avizate care m-a lamurit ca desi la deal probabil ma voi descurca cu schiurile, la vale va fi greu chiar imposibil. Asa ca am renuntat la ideea de backcountry. Asta pana anul asta cand Florin, un prieten, si-a construit un splitboard. Nu a fost nevoie de prea mult timp sa mi dau seama ca vreau si eu asa ceva. Zis si facut.unnamed
Prima iesire cu splitboard-ul a fost in Ciucas . Am fost 3, subsemnatul cu splitboard, Florin tot pe splitboard si Cristi cu schiuri de tura.
Planul initial era sa ajungem la cabana Ciucas, plecasem din Bratocea pe la ora 10.30. Dupa ceva drum cu vizibilitate variabila, vant puternic, zapada proaspata viscolita am decis ca am ajunge tarziu la cabana si inapoi la masini mult mai tarziu, deci am decis sa o luam la vale. Urcarea a fost ok , pe alocuri dificila ptr.mine, in parte datorita lipsei de expeienta si poate o parte si datorita terenului. Pana la urma am scos-o la capat ,chiar daca asta a insemnat sa “descalec” ptr. 10-15 metri.
Pregatirea ptr. vale a fost destul de greoaie tinand cont ca vantul sulfa cu putere si viscolea zapada combinata cu lipsa de expeienta. Intr-un final eram gata. Mentionez ca am ales o vale pe care nu o cunosteam si nu aveam idee unde ne va scoate, vroiam sa fie la vale si sa nu fie cea mai abrupta vale pe care o gasim, restul aspectelor le-am ignorant.
Prima bucata din coborare a fost ok. Dupa ce am iesit din zona de gol alpin, am intrat pe ceea ce parea a fi o albie de rau, din pacate aici lucrurile au luat o turnura neplacuta intrunnamed (2)ucat era ingust, pomi cazuti, plat, zapada destul de mare asa ca a trebuit sa o luam la pas prin zapada. Au mai fost cateva zone ok de dat pe placa dar foarte putine, intr-un final am iesit in forestierul care urca spre cabana Ciucas pe langa paraul Berii .unnamed (3)
Per ansamblu partea de dat la vale mi-a lasat un gust amar datorita traseului ales care a fost mai mult pe jos decat “calare” si as zice ca un procent la avut si placa (un Head, camber, pe care l-am despicat ). Placa de partie este un K2, flat intre legaturi, si rocker spre varfuri ,este un animal total diferit fata de un camber, in sensul bun al cuvantului. Este mai iertator, “pluteste” mai bine, oricum discutia este destul de ampla si nu asta e scopul articolului . Din ce am observant multe splitboard-uri sunt camber,probabil ptr. ca ajuta la urcat . Totusi am fost multumit ca am ales variant unui splitboard facut dintr-o placa veche, de ce? Fiind inca incepator incalecarea schiurilor intre ele, lovirea una de cealalta, impiedicari, cazaturi , nu sunt asa de “ durerose”ca la o placa noua. In plus am ocazia sa schimb placa pe viitor fara un cost prea mare, cu ceva mai lung sau rocker sau flat.
Chiar daca nu a fost cea mai fericita experienta asta nu inseamna ca voi renunta, doar voi incerca sa gasesc un traseu care se preteaza ptr. datul la vale, asta inainte de a ajunge pe teren.


www.mountainguide.ro, February 2015, Iulian Cozma
 
 

Sander and Elzbieta

 photo 2015-01-29-110804-e1423041792359_zpsda5f5822.jpg On September 2014 I was kindly asked by Sander to organize a splitboard trip for him and his girlfriend, Elzbieta. Both were beginners in touring and splitboading, and were very clear on the tours they request: more touring then climbing peaks. And this we did. We enjoyed four days in Bucegi mountains and two days in Piatra Craiului national park.

As is in January here, we didn’t have too many sunny moments, but we  photo P1000866_zpsa27a8187.jpgwere happy with the snow quality, the views and the most important ever, we have all the mountains just for us and those bears who lead us by their foot prints up to the mountains.
Of course, we enjoyed a day in Brasov city, and the lovely cakes you may find here.
Special thanks for Doina and Mircea from Ialomita valley, for Vasile from Curmatura hut in Piatra Craiului national park, for Alina “da pa Simon” and for my 20+ years knowing each other friends Emil, and his 4×4 1.9D ancient Papuci Dacia, who perform well on all road conditions!


@ 28.01.2015. Balea, Muntii Fagaras. Text scris de Müntz Anja.
 
 

No Border for Boards

 photo 49d45614-31cd-41d2-acf5-49cdeab42bef_zps3b8cf3ce.jpg Afară întuneric. Pornim cu trenul de 6.13.
Nașul, cu nasul roșu era deja vesel.
În spatele nostru două fete făceau temele la mate: “Fată, tu ai înțeles cum scoți x-ul din integralele astea? Eu nu pricep metoda asta nicium! ”
Trece un domn: “Domn profesor, Domn profesor, ne ajutați să rezolvăm o problema după ce vă fumați țigara? ”
Ajungem în Cărțișoara, stație dichisită de oraș metropolitan de unde trebuiau să ne ia cu mașina doi splitboarderi din Andorra. Șoseaua e goala, câmpul la fel. O pornim încet la picior către Bâlea.
După nici 2 minute se aude de departe o mașină venind în viteză claxonând: “Ei sunt!”
Amicii erau tare haioși, unu știa ceva engleză, altul ba. Până la sfârșitul zilei știau amândoi engleză și noi spaniolă.
 photo 5abc031d-0b89-4d9e-9498-944df44fec39_zpsf671f350.jpg
Am urcat cu prima gondolă împreună cu angajații de pe la cabană și cabină cu promisiunea că sus e senin. Momentan nu se vedeau nici măcar pilonii pe lângă care treceam. Sus ajunși, promisiuni deșarte….
Andorenien, relaxați, “Tranquilla Tranquilla, una cafe?”
Am băut o cafea, ne-am învârtit de două ori în cerc și-am pornit încet la deal prin borcanul cu iaurt.
Marius a mai dat o fugă până la Salvamont și la stația meteo să mai ceară o părere. Cică e pericol și mai bine să rămânem acolo in vale, dacă e să ne ia avalanșa măcar să ne ducă până-n ușa Salvamontului. Facem o primă coborâre acolo, dar deja priveliștea se deschisese.
Sus în șa un neamț își construise un iglu tare fain. Calitate germană!
Mai urcăm o tură și după noi vine Radu de la Salvamont: “Hai că merge o Valea Doamnei așa cu grijă”. Ne dezpielițăm și facem o coborâre tare faină. Zăpada paudăr și voie bună!
Punem din nou “El foca” și “Vamos”la deal. Vlad bagă viteza a șasea și mai face o coborâre scurtă până ajungem toți. Andorenieni se distreaza:”This is romanian Killian Jornet!”
Marius si Carlos au probleme cu focile (aia românească era prea umedă și se lipea zăpada de ea și cea spaniolă era prea șmecheră și vintage să aiba priză la zăpada româneasca) așa că mergeau încet.
În șa din nou ajunși, după ce se prinde Carlos că noi mai vrem să coborâm și să urcăm o dată zice: “Amigos, i wait for you at the restaurant…una cafe”
Pierdem un om dar întretimp mai apare un salvamontist care are chef de mișcare. Mai facem o coborâre, de data asta chiar cu soare.
 photo 501f895f-15ce-422a-92b1-ac8d0c4a2a63_zps8bb6d1f9.jpg
Ne grăbim ușurel căci era deja ora 4:30 și trebuia să îl mai luăm și pe celălalt amic de la restaurant și nu de alta, dar zău că nu-i ușor să grăbești un spaniol.
“Come on rapid we have to go down because iti is getting dark and the others are waiting for you!”
Răspunsul: “You wanna drink something?”
Ne dezpărțim și de Radu salvamontistul cu urarea:”Sper să nu vă mai văd azi și nici voi pe mine. Dați un telefon când ajungeți jos.”
Pornim coborârea pe urmele descrise de Radu, în curbă de nivel și pe drum cam plat, astfel încât plăcarii își cam punea problema de ce au optat pt. placă și nu ski.
La pilonul 2 începem să coborâm și noi mai ca oamenii. Încet încet se lăsa și noaptea.
Andorenieni ne fac ei cinste cu un drum până la Codreanu în Făgăraș, bagă niște “gale gale gasolinia” la benzinărie și ne mulțumesc pentru o zi faină.

 

 photo 5_zps9e72ef92.jpg photo 7_zps9a9f3c23.jpg photo 9_zps36b7b4ec.jpg photo 2_zpsd2189555.jpg photo 4_zps612e3267.jpg

 

 

 
 
 
 
 
 

@ 21-22.01.2015. Muchia Dragusului, Muntii Fagaras

 

 

Vant, zapada grea si prea cald

 photo 3_zpsd3762189.jpg
Daca pe meteoblue se arata Soare, desi era prea cald, am plecat la o tura prin Fagaras. Am ales de data asta Muchia Dragusului, la Cabana Vanatoreasca, un refugiu curat si calduros cu soba si toate utilitatile. Drumul l-am facut impreuna cu Luca si Laurentiu. De data asta ne-am sincronizat toti trei pe splitboard. Drumul infinit, de taf la inceput cu noroi ne-a cam panicat. Dar dupa prima urcare mai pieptisa am dat de zapada. Asa ca pana la refugiu i-am dat pe foci. Zapada era foarte mare si uda, grea. Era imposibil sa mergi pe picioare si nu pe foci sau rachete. Traseul este relativ usor, pe punct rosu, incepe de la Complexul Sambata si urmeaza Muchia Dragusului, muchie ce desparte Valea Sambata de Valea Vistisoara.
Zapada era suficienta de dat, chiar foarte multa, vaile erau pline, mai putin sus pe muchie. Dupa o noapte petrecuta la refugiu cu soba inrosita, ca sa topim zapada pentru baut, dimineata se arata destul de intunecata, desi seara cerul a fost senin, fara Luna, plin de stele. (oricum asta nu este o conditie ca dimineata cerul sa se mentina).
Prima coborare a am facut-o pe un valcel ce coboara in Valea Sambetei. Erau urme ca pe acolo zapada a cazut, mici avalanse, dar cum ne-am dat dimineata, totul era in siguranta. Mai greu la urcat, cand dupa ceva probleme, Soarele a inceput sa bata si sa inmoaie zapada. Altfel spus, erau tone de zapada uda prinsa de focile noastre. Situatia s-a schimbat insa cand am iesit iar pe muchie si am inceput sa urcam mai serios. De aici si-a facut loc viscolul, dar pe fundal era soare. photo 2_zpsa059a396.jpg Nu am putut inainta prea mult, vantul era foarte puternic, te punea-n genunchi la propriu. Cu coltarii si placa-n spate nu am avut nici o sansa sa ajungem prea departe asa ca de pe Varful Claia Codrei am facut cale-ntoarsa. Sub 2000 pe fata vestica zapada era buna. Asa ca de data asta am coborat spre Vistisoara.
Dupa ce am luat masa, am decis ca e timpul s-o intindem. Asa ca ajunsi la refugiu, ne-am facut bagajele si pana aproape de Complexul Sambata cu ranita grea de-o tona am coborat pe splitboard. Zapada, dubios, dar la cat de cald era afara a inghetat, asa ca drumul de taf a fost orice dar nu placut.
 photo 5_zpsc7b3b5fe.jpg photo 4_zps2aed23f3.jpg photo fig02_zps199a7fc8.jpg

 

 

 

 

 


 @ 7-8.01.2015. Balea, Muntii Fagaras

 

 

Balea, powder si soare

 photo 1_zps970c80fd.jpg
Cum in ultima vreme a nins din plin, am asteptat cu nerabdare doua zile cu soare ca sa ne incercam sansa la zapada buna. Am tras cartea norocoasa, asa ca Miercuri si Joi ne-au gasit la Balea: pe Luca, pe Robert si pe mine.
Cine se scoala de dimineata, departe ajunge, dar doarme si mai putin. Ne-am dat intalnire in gara din Carta de unde urmau sa ma salte, eu venind cu trenul. Cum se anunta ger, masina abia a pornit. Pornim spre Balea Cascada. Varfurile Fagarasului erau marcate de zapada spulberata, semn de vant mare. Cum la meteo arata vreme buna, am crezut mai mult in meteo decat in semnele de pe munte. La fel ca si masina, din cauza gerului, cabina ce urma sa ne urce pana la Balea Lac, s-a lasat asteptata in timp ce isi facea baia de Soare (a fost scoasa in caldura pentru a o scapa de chiciura). A durat ceva, vreme in care puteam sa urcam pe foci. Pana la urma plecam, fiind ajunsi sus pe la ora 12:00.
Zapada fiind asa de mare ne punem focile inca de la iesirea din cabina. Cu graba, scapam de bagaje, si pornim spre Saua Capra. Fara urme, urcam greu. Zapada mare, alterneaza cu gheata. Usor expusi si cu multa frica (cel putin eu), ajungem pe splitboard pana sus in sa. De aici urmeaza creasta, asa ca in vantul pe care-l vazusem dimineata, ne punem placile in spate si o luam la pas. Placile devin vele, asa ca echilibrul devine o chestie de finete atunci cand in stanga si in dreapta e hau. Gerul si vantul ne-au consumat nitel, nu mai stiam cu ce sa imi acopar fata, Buff-ul era inghetat ca o tabla pe fata mea. De pe saua Buteanu ne punem placile si ii dam la vale. Luca porneste primul. Intrarea era departe de cum ma asteptam sau cum speram: gheata cat cuprinde, fiind o fata mereu batuta de vant nici nu putea fi altfel. Dar dupa cum am spus, doar intrarea, mai jos se face simtit powderul. Adevarat surf. Zapada asa de mare, ca in dupa ce am cazut am pierdut 15 minute incercand sa ma ridic, nu exista punct de sprijin. Totul in jurul meu era puf. photo 22_zps462009f3.jpg
Cum intunericul se lasa repede, ne-am grabit sa ajungem la cabana. Ma asteptam la o seara senina si nu m-am inselat. Am profitat de ocazie si cu un binoclu am privit cerul si mai in detaliu. Cum parca nu totul era perfect, a rasarit si Luna aproape plina. Numai buna pentru o coborare din Saua Doamnei pana pe lac. Fara frontala, cu mult powder pe fata si sub luna spun ca a fost cea mai faina coborare pe care am facut-o. Nu e prima tura pe noapte, dar este singura tura pe asa zapada si cu asa luna. Toate s-au potrivit.
Noaptea trece repede dupa asa zi plina. Dimineata se arata urta, lumina fiind plata (flat light). Ne era greu sa distingem obstacolele de pe coborare. Valea Doamnei a fost o provocare, parca eram in spatiu bidimensional (2D ), totul se petrecea pe o coala alba de hartie. Pe bajbaite ajungem pe Lacul Doameni. photo 5_zps39428fcb.jpg
Pana ne hotaram si ne pregatim pentru a da o Laita, iese si Soarele. Lumina este perfecta. Urcam relativ repede, asta si pentru ca nu era o zona in care sa zabovesti prea mult. Pe urcare ne alaturam lui Paul. Zapada mare face ca urcarea sa fie dificila, splitul se scufunda mult in zapada, dar coborarea a fost un deliciu. Dupa o masa rapida, hotaram sa facem urmatoarea urcare: pana aproape de Saua Doamnei, spre stanga, hotaram sa alegem un valcel ce coboara-n Valea Balei. Urcarea e de-a dreptul dificila, pe o zona grea, unde se vad urmele de zapada scursa, focile nu ne mai ajuta. Asa ca nu ne ramane decat sa urcam cu placa-n spate. Se dovedeste ca tot efortul pus a fost pentru un valcel ascuns sub o placa de vant. Cu indoieli, hotaram sa coboram, daca tot am urcat. S-a dovedit a fi o alegere excelenta. Daca intrarea era inghetata, zapada tare, dupa prima jumatate am primit raspalata pentru tot greul pus cu o zapada ca din filme.
Cum seara se grabea, ne-am facut bagajele si am plecat spre Balea Cascada. Toata coborarea pana la masina am coborat-o pe placa, zapada era infinita!

 photo 3_zps48f818d5.jpg  photo 6_zps0ccb3bc9.jpg  photo 7_zps17ed17bd.jpg  photo 9_zps545ffec9.jpg


@ 20.12.2014.Valea Soarelui, Bucegi. Florin Betivoiu, recent impatimit de splitboard, dupa ce si-a achizitonat kitul si focile de la Voile, a taiat placa si iata-i prima experienta. Fara brizbrizuri, o tura simpla si hotarata. Sigur o sa ramana pe splitboard: “o sa am posibilitatea sa ma dau mai mult si pe diferite terenuri”.

 

 

Impresii din prima iesire pe un splitboard

 

Am plecat dimineata pe la 8:00, ne-am adunat 7 persoane in Darste, Brasov si acolo ne-am hotarat unde sa mergem. Ca variante aveam Balea si Bucegi. L-am ales pe cel din urma pentru ca la Balea era vremea urata.

In Sinaia am urcat cu masina pana la cota 1400 si de-acolo am luat telescaunul pana la 2000. La 10:20 am ajuns sus si am inceput cu o coborare abrupta catre Piatra Arsa, abrupta dar suficient de larga, Dupa aia am urcat pana la Babele. Eu am fost singurul cu splitboard, restul erau cu schiuri. Pentru mine a fost o incercare, prima tura cu foci, prima data cand pun in picioare schiuri, prima data cand ma dau cu placa in Bucegi.

Zapada nu era foarte buna, era cam inghetata si facuse o crusta groasa. In schimb vremea a fost super, a fost senin si foarte calm, nu batea vantul. Transferul din split in placa si invers mi-a luat putin mai mult decat le lua lor sa se pregateasca de urcat/coborat. Sincer nu ma asteptam sa tina focile la pantele alea, de fapt nu stiam la ce sa ma astept, habar n-aveam cum e, m-am mirat cand am vazut cat de usor e de urcat cu ele.
Pentru o scurta coborarare a trebuit sa fac schimbul din split in snowboard. Batea vantul tare acolo unde ne-am oprit, eu neexperimentat cu focile, m-am luptat un pic cu ele in vant. Erau cam salbatice si placa era sa mi-o zboare din mana, dar m-am descurcat. Mai trebuie sa exersez.

Ne-am intors de unde am plecat, la telescaun si am coborat pe Valea Soarelui. Era deja seara cand am coborat, pana jos s-a facut chiar intuneric. A fost provocatoare prima tura, am depus ceva efort, dar mi-a placut foarte si cred ca splitboardul o sa ma ajute in privinta asta, o sa am posibilitatea sa ma dau mai mult si pe diferite terenuri. Deci ne vedem la urmatoarea tura.


@ 08.12.2014. Valea Morarului, Bucegi

 

 

Zalmoxis, daraua, ocaua si o buna tura de iarna

Ca prima tura mai serioasa din sezonul ce tocmai a inceput, daraua a fost mai mare ca ocaua, dar am indragit tura asta la maxim. Cu plecare relativ tarzie din Gura Diham, undeva pe langa ora 11 am inceput sa urcam spre Vf. Omu. Fara nici o bataie de cap am pus focile inca din padure. Zapada suficienta. Ceata era, dar prognoza spunea ca dupa ora 12-13 se va deschide. Ca a fost Zalmoxis (vorba lu’ Bubulu) sau doar norocul, cert este ca nici bine nu am intrat pe Valea Morarului ca am si lasat ceata in urma. Sus cer senin, vreme de iarna.

Zapada era mare, dar nu suficient sa acopere saritorile, bolovanii mari, asa ca mai pe foci, mai cu splitboardul/schiurile-n carca am ajuns in prima caldare. Cum timpul (ora) nu a tinut cu noi, pe lumina de crepuscul (17:00) am hotarat sa o luam cale-ntoarsa.

Evident tot cu placa in spate am ajuns de unde am plecat la Gura Diham, doar ca la ora 19:30. Iesirea a fost interesanta, o tura de iarna excelenta. Zapada era suficient de buna sa nu ai nevoie de coltari sau snowline ori piolet. Pe alocuri te “scufundai” vreo 30-40 cm in zapada, iar sus era numai buna pentru dat la vale. Ceva ma face sa cred ca week-end-ul tot acolo ne va prinde. Pana atunci vezi mai multe pe: MXshop


@ 09.10.2014. Sa ne aducem aminte de cea mai buna tura din sezonul trecut: inceputul lui arpilie, tura care vine si cu un articol (vezi mai jos) publicat pe siteul www.splitboardmag.com .

 

 

Splitboard Romania ep. 2: The Snow of the Lambs

The snow of the lambs in Romanian folklore is the name given to the snow that falls every year around Easter when the lambs are coming out. Also known as the snow of the starks or the snow of the swallows, all of these have deep roots in the folk tradition.

But, closer to us are the days of April that have just passed, in which the snow of the lambs should in fact be called the drowning of the lambs. It snowed more than it has the entire winter. Like we said, it was a very poor season here, and now, if winter is trying to wash away its sins or just showing its last act, the thing is that it certainly succeded.
Like it should, the weekend finds us in the mountains again. This time it was Postavaru and Ciucas mountains. Even though we’re used for Postavaru to be the busiest resort in Romania, we can say that on Saturday it was the freeride center of the country. Without any groomed tracks or lifts except for the cable car, without any congestion but with powder as far as the eye can see, it was the perfect place to make it all up for the dry season that we had. The heavy snowfall was like a cold beer after a hard day of work. Such a wave of joy for both skiers and snowboarders.

We decided to spend the next day, Palm Sunday in a christian sort of way – in Ciucas. Nine people gathered in three cars and off we went to Bratocea Pass. I remember two months ago that I had to bootpack my way up to the highest peak. But on the 13th of April we started skinning just from the side of the road. As we expected, the snow was there, but the weather was foggy. All the way up our host of a mountain wasn’t much friendly, but after our first run on Tesla Valley the sun was up in the sky. There was enough snow to trigger some small avalanches.

For the second run we chose the north face to Tesla Meadows. The snow here was exponentially deeper. Even with my splitboard, which is wide enough not to complain, it was hard to skin up the mountain. It was a short descent, but with an amazing sunset for a background. The evening caught up with us while we were skinning back on the Bratocea ridge. We got to the cars at about 8PM and now, we are heading home.

 

 

Postavaru – 45.568168, 25.566944
Ciucas – 45.522013, 25.925872


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top